In afara de ce au zis fetele, moasa poate fi o persoana tanara, necasatorita sau din contra, vaduva, in functie de obiceiul din zona. La noi la botez a fost moasa o persoana tanara, necasatorita, iar la botezul la care am participat saptamana trecuta, moasa a fost vaduva, ca asa cerea traditia zonei Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici
De ce moasa, nu medic? Desi in Romania in ultimii ani s-a incetatenit obiceiul de a avea sarcina si nasterea supravegheate de medic, colaborarea cu o moasa are avantajele ei. In primul rand, daca optezi pentru o moasa nu inseamna ca nu vei face nici o vizita la medicul specialist de obstetrica-ginecologie.
Adesea, parintii cheama ursitoarele la botezul celui mic, însa rolul acestora este doar de entertainment. În urma cu 100 de ani, puterea magica a ursitoarelor era luata în serios, iar viitoarele mamici se pregateau pentru venirea zânelor, ce avea sa îi stabileasca copilului destinul.
Ce trebuie să facă moaşa la botez şi tăierea moţului. Moaşa are, de cele mai multe ori, o pregătire specială pentru a asista şi îngriji mămicile la naştere, însă, în trecut, aceasta era de obicei o persoană de sex feminin, bătrână, care avea experienţă şi putea ajuta la aducerea pe lume a copiilor.
Moasa nu este medic. Desi are unele cunostinte medicale, nu poate efectua operatii cezariene. Are rolul de a monitoriza sanatatea, cresterea copilului, ofera sfaturi si sprijin pe durata sarcinii, ajuta mama sa se pregateasca pentru travaliu si nastere. Poate oferi informatii, incurajare si sprijin emotional, monitorizeaza progresul si
Tot ce trebuie sa stii despre ecografiile de morfologie fetala. Îngrijirea pielii în timpul sarcinii - Ritualul pentru un ten impecabil. NASTERE. Toate. Celule stem. Cezariana. Dupa nastere. Epidurala. Maternitate. Tot ce trebuie sa stii despre ecografiile de morfologie fetala.
p2iS.
ce rol are moasa la botez